luni, 25 ianuarie 2010

Război total pe frontul reformei din Educaţie


În primele zile ale anului, domnul Băsescu a făcut o declaraţie care a şocat lumea şcolii. Pentru eficientizarea sistemului educaţional, de la toamnă, 15.000 de cadre didactice vor fi puse pe liber. Iniţial era vorba de pensionari, suplinitori calificaţi şi necalificaţi. Planul celor ,,exilaţi” ar putea fi realizat şi pe seama reducerii numărului de ore săptămânal din curriculă, spunea cu aproximaţie Preşedintele. Domnia sa a uitat să explice, că o astfel de măsură îi va afecta deopotrivă şi pe profesorii titulari. Cum era firesc, după declaraţie, reacţiile nu au întârziat să apară. Ca deobicei, cadrele didactice s-au mulţumit să comenteze afirmaţiile cu rezervă şi discreţie, iar sindicatele au ripostat, ameninţînd cu greve şi proteste. Odată războiul început, au apărut şi primele semnale de pace, pe seama negocierilor purtate între liderii de sindicat şi reprezentanţii ministerului. Din filmul evenimentelor, care se desfăşoară alert, putem înţelege că s-a dat semnalul începerii reformei.


Până la apariţia prezentului material se vor întîmpla şi schimba multe. În orice caz, după părerea mea, câteva lucruri sunt sigure, şi merită luate în seamă. Întenţiile ministerului de resort, prin vocea domnului Băsescu şi Boc, nu sunt surprinzătoare. De mai multă vreme Preşedintelui i s-a pus pata pe şcoală şi nu a ezitat să o critice cu orice ocazie. Nu sunt un fan al Preşedintelui, dar în fondul problemei, în mare măsură, mă simt obligat să-i dau dreptate. Însă, nu cred că domnia sa a descoperit gaura neagră din Educaţie. De ani de zile, analişti ai sistemului, jurnalişti specializaţi pe probleme din Educaţie, elevi, părinţi, lideri de opinie şi sindicat, inclusiv cadre didactice, au vorbit excesiv şi obositor despre nevoia restructurării şcolii. Legat de subiect s-au organizat dezbateri, simpozioane, conferinţe, analize toate făcute pe bani grei, dar concret şi ceva de conţinut, nimic nu s-a făcut. Iată că a sosit momentul scadenţei, impus de nevoi interne şi la presiuni externe. Cum la noi lucrurile, din diverse motive şi interese nu se rezolvă la timp, în final cineva trebuie să plătească oalele sparte. Altfel spus, reaua voinţă, neputinţa, incompetenţa, dezinteresul şi frica celor care au avut în mână destinele şcolii, se pare că vor fi suportate de pensionari şi suplinitori.

Sistemul putea şi încă poate fi reformat şi eficientizat dar numai pe ETAPE. Prin strategii coerente, derulate în timp s-ar fi cîştigat eficienţă şi redus cheltuielile inutile. Acum orice măsură luată pripit, fără o analiză a consecinţelor va produce haos şi regres în lumea şcolii. Momentan nu pensionarii reprezintă răul sistemului. Eliminarea pensionarilor mi se pare o măsură imorală, care dă cu piciorul într-o experienţă acumulată în timp, de pe urma căreia au beneficiat nenumărate generaţii de elevi. Nu mă simt un personaj dominat de sentimente excesive. Venirea momentului de incompatibilitate cu şcoala, îi va obliga să plece de bună voie, fără să fie împinşi de la spate şi scoşi pe uşa din dos. În schimb, problema suplinitorilor este sensibilă şi complicată. Armata de suplinitori calificaţi, în majoritate slab pregătiţi, este rezultatul neconcordanţei între cerere şi ofertă din sistem. Deşi se ştie că, în fiecare an populaţia şcolară este în regres, facultăţile de stat şi particulare scot pe bandă absolvenţi. În fiecare vară, îi vedem prezenţi la tot felul de testări care nu le slujesc la nimic. Reforma trebuia începută cu inchiderea robinetului universitar care produce inflaţie de profesori. În regimul trecut, prin anii ’76 , în condiţii similare, s-a luat o astfel de măsură, care a dat rezultate. Din păcate, nimeni nu a avut interesul să le atragă absolvenţilor atenţia, asupra riscului pe care şi-l asumă făcând o facultate de dragul de a o face. Cât despre vocaţie, nici nu poate fi vorba. Dinamica inerentă a populaţiei şcolare, necesită prezenţa suplinitorilor calificaţi dar, într-o cifră rezonabilă. Prin urmare, nici ISJ-urile nu au obligaţie să le asigure catedre, încă în oraş, pe motiv că la concurs au luat note de 6 şi 7. După cum merg lucrurile, mai putem crede că prezenţa masivă a suplinitorilor, reprezintă o pâine bună, pentru cei care le poartă prea mult de grijă. Dacă reducerea curriculei, ca număr de ore şi discipline de învăţământ se va face serios, exclusiv în folosul elevilor, atunci şi mulţi titulari vor avea zile grele. Ce-i drept, cel puţin în licee, la toate profilele sunt obiecte care se fac fără niciun rost, iar altele îi sufocă pe elevi cu numărul excesiv de ore. De taiat se poate tăia, este de unde, voinţă să fie. Fără nici un complex, o spun elevii, nu eu.

Până în acest moment, măsurile convenite între minister şi sindicate, mi se par rezonabile şi pertinente. Aş fi dorit, ca sindicatele să fie mai decise şi să meargă la negocieri cu propriile variante de reformă, în conţinutul sistemului. Deocamdată, în lumea şcolii s-a instalat o confuzie generală şi o stare de aşteptare greu de explicat. Cred că prin negocieri argumentate şi înţelegere reciprocă, între factorii de decizie la toate nivelele vor fi întrunite premise, pentru demararea cu adevărat a reformei.
Profesor,
 Vasile ILUŢ

Niciun comentariu: