marți, 17 noiembrie 2009

Şcoala văzută prin ochii părinţilor

În ierarhia importanţei şi aportului adus la succesul şcolar, concură trei factori: elevul, familia şi cadrele didactice. Din păcate, nu întotdeauna familia este în măsură să înţeleagă că în ecuaţia succesului, necunoscuta principală este şi va fi propriul copil, înzestrat sau nu cu capacităţile necesare actului învăţării. Din multiple motive, adesea familia poate deveni o frână care generează conflicte în sistemul educaţional.


Nimeni nu contestă problemele grave pe care le are şcoala în ziua de azi. Însă, neîmplinirile elevilor şi ale părinţilor nu pot fi puse în exclusivitate pe seama şcolii, care s-a trezit cu tot răul în braţe, asociat cu acuze nejustificate venite şi din partea părinţilor.Incapacitatea acestora de a accepta limitele propriului copil , de a-şi asuma responsabilitatea propriilor greşeli, în raport cu şcoala, sunt deficienţe grave care nu pot fi trecute cu vederea. La începutul şcolii, dominaţi de stări afectiv emoţionale de înţeles, majoritatea părinţilor îşi pun mari speranţe în evoluţia propriilor copii. Ce-i drept, rolul învăţătoarelor este incontestabil şi de multe ori decisiv în formarea personalităţii copilului de azi, devenit adultul de mâine. În ciclul primar colaborarea dintre familie şi şcoală, funcţionează corect, dacă este construită pe principii serioase, care nu acceptă compromisuri şi atenuează elanul exagerat al unor părinţi. Însă, realitatea a demonstrat că visele părinţilor, în ciclul gimnazial şi liceal se disipează, pe motivul supralicitării capacităţii propriilor copii în ciclul primar. Dacă, în clasele gimnaziale legătura familiei cu şcoala, încă se menţine în limite acceptabile, la nivelul liceului, aproape că ea dispare. Pe de altă parte, mulţi părinţi crezând ca le fac bine copiilor se detaşează de contextul general al sistemului, devenind oportunişti şi parşivi.

În general, părinţii sunt nemulţumiţi de programul încărcat al elevilor însă cu bună ştiinţă, încă din clasele primare cer şcolii ore suplimentare de limbi străine, matematică, informatică etc.Mai târziu aceeaşi părinţi sunt nemulţumiţi că scot din buzunar bani grei, pentru meditaţii mai ales la obiectele de examen.Până la un loc au dreptate, dar nimeni nu-i obligă să-şi angajeze încă din timpul verii meditatori la diferite obiecte. Dacă după 4-5-6 ore la clasă, elevul mai are nevoie de ajutor suplimentar, înseamnă că atât el cât şi profesorul au o problemă. Nu am văzut un părinte care să reclame că profesorul x vinde ilegal culegeri la obiectul y. Faţă de părinţi nu trebuie să avem niciun fel de complexe. În timpul protestelor majoritatea părinţilor nu au fost alături de noi preferând să cârcotească că lucrăm prea puţine ore în raport cu alte categorii sociale. Prin natura ei, şcoala rămâne o locaţie plină de conflicte în care părinţii din reflex natural tind să dea dreptate copiilor. Orice profesor are dreptul să riposteze prin metode specifice dacă este provocat. Într-o mare măsură, vinovaţi se fac şi directorii unor şcoli, care dau crezare cu multă uşurinţă părinţilor, pe motiv că elevii vor pleca din şcoală.În haosul actual al mişcării elevilor, nimeni nu are de pierdut, deoarece în locul elevilor care pleacă vor veni alţii. Şcoala are datoria să asigure condiţii şi şanse egale pentru toţi elevii, însă modul cum aceştia îşi joacă şansa nu mai e treaba şcolii.

Suntem la început de an şcolar şi inevitabil fiecare dintre noi, în calitate de diriginţi sau simpli profesori, vom avea discuţii cu părinţii. Dacă ei au motive de îndoială asupra prestaţiei muncii noastre, în cadrul unui dialog civilizat şi noi putem formula cerinţe care ţin de familie.Ţinuta elevilor, comportarea lor în orice împrejurare, frecvenţa acestora la şcoală, atitudinea şi respectul faţă de profesori, anturajul în timpul liber sunt aspecte care intră în sarcina familiei. Cu bune şi rele, cu toţii suntem slujitorii unui învăţământ de stat care funcţionează după anumite reguli şi nimeni nu are dreptul, fără motiv să bată cu pumnul în masă, după cum il taie capul. Regulamentele actuale sunt extrem de permisive în favoarea elevilor, însă dacă vom renunţa la cerinţele unei exigenţe minime, e greu de spus dacă vom mai rezista şi ce anume ni se mai poate întâmpla.

Prof. Vasile ILUŢ

Niciun comentariu: